Noutăți

76 rezultate

Anul acesta nu mai avem cadre didactice necalificate în județul Botoșani, spune inspectorul general, Bogdan Suruciuc / În mediul rural sunt profesori care au ore puține și li se completează cu alte materii: educație fizică cu desen sau biologie cu fizică

Știri

Inspectorul școlar general din Botoșani, Bogdan Suruciuc, spune că în acest an școlar, în școlile din județ nu mai predau profesori necalificați, dar există situații în care profesorii care predau…

Citește mai mult
Profesorii ar putea obține recunoașterea calificării într-o altă țară UE în circa 5 săptămâni, față de până la 3 luni în prezent / Educatorii și personalul de îngrijire a copiilor, pe lista pentru viitoarea recunoaștere automată a profesiilor, anunță vicepreședinta CE Roxana Mînzatu

Profesorii care vor să lucreze într-un alt stat al Uniunii Europene ar urma să treacă printr-o procedură obligatoriu digitală pentru recunoașterea calificării profesionale, iar durata acesteia ar urma să scadă…

Citește mai mult
Raluca Răducanu, directoare adjunctă: Noi vorbim de rezultatele PISA, dar avem clase fără profesori sau profesori care nu au metode și sunt speriați de reacțiile elevilor / Studenții trebuie să fie formați în așa fel încât cei mai buni să fie orientați către cariera didactică

Directoarea adjunctă a Liceului Jean Monet din București, Raluca Răducanu, a spus că vede profesori nepregătiți în fața elevilor și sunt „speriați de reacțiile elevilor”. Invitată la emisiunea InfoEdu difuzată…

Citește mai mult

Devino membru

Alătură-te colegilor care apără drepturile profesorilor din Cluj. Beneficiază de consiliere juridică, negocieri salariale și o voce comună în fața autorităților.

Devino membru
Profesoară pregătind materiale didactice